Untitled Document
»Constantina Dita in Japonia ! |
Japonia a fost şi este destinaţia preferată a Constantinei Diţă, atunci când nu se pregăteşte la Boulder sau când nu este acasă, alături de cei dragi. Ultima săptămână petrecută de sportiva din România la Tokyo, a adus suficiente argumente pentru ca Japonia să rămâna în inima Constantinei. Blitz-urile fotografilor, admiraţia oamenilor de rând şi respectul unor personalităţi au înconjurat-o pe ”Puşa” necontenit. |
 |
”Japonezii au avut întotdeauna felul lor mai deosebit de a îşi manifestă respectul şi aprecierea şi am simţit asta din nou în aceste zile la Tokyo. Am simţit că eforturile mele, că munca mea de 20 de ani sunt apreciate la adevărata lor valoare de aceşti oameni, care au o cultura extraordinară a sportului şi a performanţei” spune Constantina Diţă. |
 |
| În prima parte a vizitei sale în Japonia, Constantina a vizitat sediul central al companiei ASICS, acolo unde i s-au făcut măsurători ştiințifice care vor fi folosite pentru proiectarea şi realizarea pantofilor de alergare pe care îi va folosi în viitor. Practic românca va fi unul din puţinii alergători din lume care va avea pantofi de alergare personalizaţi, special realizaţi pentru ea. Cu această ocazie s-a discutat şi semnarea unui acord pe următorii patru ani, în care Asics să fie firma care îi furnizează echipamentul Constantinei. |

|
Ajunsă la Tokyo, Constantina a participat împreună cu antrenorul Valeriu Tomescu la mai multe evenimente oficiale. Primul dintre ele, decernarea premiului ”AIMS World Athlete of the year”. Titlul se acordă începând din 1992 şi este decis de voturile reprezentanţilor tuturor celor 260 de concursuri din 85 de ţări afiliate la Asociaţia Mondială de Maraton şi Curse Lungi. În viziunea acestora, Constantina a fost cea mai bună alergătoare a anului trecut.
|
 |
| Au urmat întâlnirile în care Constantina şi-a asumat titlul de ambasador onorific, pentru două cauze diferite. În urma întâlnirii cu Excelenţa sa, ambasadorul României la Tokyo, domnul Aurelian Neagu, se va încerca promovarea imaginii ţării noastre în Japonia prin intermediul Constantinei, a cărei popularitate poate fi exploatată şi în acest sens. În al doilea rând, cel mai important om din Tokyo, guvernatorul Shantori Ishihara a numit-o pe Constantina, alături de campioana portugheză Rosa Mota şi alţi 7 mari campioni ai Japoniei - ambasadoare a candidaturii oraşului Tokyo, pentru găzduirea Jocurilor Olimpice din 2016. „Cei de aici ne-au arătat planurile pentru satul olimpic şi bazele sportive care ar urma să găzduiască întrecerile olimpice. Totul este absolut impresionant. La cât de meticuloşi sunt japonezii, la cum ştiu să organizeze un eveniment şi la cât de ospitalieri sunt, nu cred că poate exista o gazdă mai bună pentru Jocurile Olimpice din 2016, decât Tokyo” a declarat Constantina Diţă. |
 |
|
| În fine, în ziua maratonului de la Tokyo, blitz-urile fotografilor dar şi microfoanele ziariştilor din toată lumea au fost îndreptate către Constantina. În ciuda vântului puternic, Diţă a terminat învingătoare cursa de 10km în care a alergat încurajată permanent de zecile de mii de oameni aflaţi pe străzile din Tokyo, cu urarea locală „Gambate!”. |
|
 |
|
| La finalul cursei românca a fost asaltată de admiratori făcând cu greu faţă iureşului de cereri de autografe şi fotografiindu-se cu fanii. Diţă a vorbit de fiecare dată când a avut ocazia atât jurnaliştilor cât şi fanilor, despre România, ţara sa de suflet, dar şi despre încrederea în Tokyo ca şi potenţial oraş-gazdă a Jocurilor Olimpice din 2016. |
 |
 |
|